Tort trunchi de copac cu viețuitoarele preferate

Ștefan, ❤️ băiatul meu minunat și dulce, cu ochii albaștri ca marea, a împlinit deja 6 ani. Pentru că iubește mult natura și animalele, și anul acesta, la fel ca în fiecare an (e o tradiție deja), tortul lui a fost din nou cu animale. Și dacă în anii trecuți a ales animalele domestice și animalele sălbatice din junglă ca tematici, de această dată și-a dorit un tort cu animalele din pădure. Așa că, inspirată de poze cu viețuitoarele reale, i-am îndeplinit dorința după cum am știut eu mai bine și i-am adus în dar prin arta mea dulce o mică parte din frumusețea naturii ce ne înconjoară. Tortul a fost un trunchi de copac plin de viață, cu animalele preferate, iar gustul lui a fost unul ciocolatos și intens, dar și cu afine și zmeură, așa cum ne place nouă. 🦊🐿️🦔🐇🐞🍄🌳

Tort trunchi de copac plin de viață cu animalele preferate: o veveriță curioasă cu o pasăre mică cu cap portocaliu pe o ciupercă amanita porphyria, bufniță mică în scorbură, pui de veveriță în scorbura unei crengi, vulpoi, o vulpe aproape adormită în scorbură, arici sprijinit pe o ciupercă amanita muscaria, un castor care a ros trunchiul unui copăcel și un iepure, trunchi de copac cu mușchi, pământ, crenguțe căzute, buburuză pe ciupercă, ciuperci de copac, ciuperci shiitake, ghebe buburuză, gărgăriță și nume scrijelit pe copac

Tort trunchi de copac plin de viață cu animalele preferate: bufniță mică în scorbură, pui de veveriță în scorbura unei crengi, vulpoi, o vulpe aproape adormită în scorbură, arici sprijinit pe o ciupercă amanita muscaria, un castor care a ros trunchiul unui copăcel și un iepure, trunchi de copac cu mușchi, pământ, crenguțe căzute, buburuză pe ciupercă, ciuperci de copac, ciuperci shiitake, ghebe buburuză, gărgăriță și nume scrijelit pe copac

Tort trunchi de copac plin de viață cu animalele preferate: bufniță mică în scorbură, pui de veveriță în scorbura unei crengi, vulpoi, o vulpe aproape adormită în scorbură, arici sprijinit pe o ciupercă amanita muscaria, un castor care a ros trunchiul unui copăcel și un iepure, trunchi de copac cu mușchi, pământ, crenguțe căzute, buburuză pe ciupercă, ciuperci de copac, ciuperci shiitake, ghebe buburuză, gărgăriță și nume scrijelit pe copacO veveriță curioasă cu o pasăre mică cu cap portocaliu pe o ciupercă amanita porphyria, trunchi de copac cu mușchi, buburuză, ciuperci de copac, ciuperci shiitake

O veveriță curioasă cu o pasăre mică cu cap portocaliu pe o ciupercă amanita porphyria, trunchi de copac cu mușchi

Vulpoi aproape adormit în scorbură, arici sprijinit pe o ciupercă amanita muscaria, un iepure, trunchi de copac cu mușchi, pământ, crenguțe căzute, buburuză pe ciupercă, ciuperci de copac, ciuperci shiitake, ghebe buburuză, gărgăriță

Vulpoi aproape adormit în scorbură, arici sprijinit pe o ciupercă amanita muscaria, un castor care a ros trunchiul unui copăcel și un iepure, trunchi de copac cu mușchi, pământ, crenguțe căzute, buburuză pe ciupercă, ciuperci de copac, ciuperci shiitake, ghebe buburuză, gărgăriță

Arici sprijinit pe o ciupercă amanita muscaria, mușchi de copac, pământ, crenguțe căzute, buburuză pe ciupercă, buburuză, gărgăriță și nume scrijelit pe copac

Vulpoi aproape adormit în scorbură, arici sprijinit pe o ciupercă amanita muscaria, un castor care a ros trunchiul unui copăcel și un iepure, trunchi de copac cu mușchi, pământ, crenguțe căzute, buburuză pe ciupercă, ciuperci de copac, ciuperci shiitake, ghebe buburuză, gărgăriță

Un castor care a ros trunchiul unui copăcel, trunchi de copac cu mușchi, pământ, crenguțe căzute, buburuză pe ciupercă, ciuperci de copac, ciuperci shiitake, ciupercă amarita muscaria

Bufniță mică în scorbură, trunchi de copac cu mușchi, pământ, crenguțe căzute, ciuperci de copac, ciuperci shiitake, buburuză, gărgăriță

Pui de veveriță în scorbura unei crengi, trunchi de copac cu mușchi, pământ, crenguțe căzute, ciupercă amarita muscaria

Un iepure, trunchi de copac cu mușchi, pământ, crenguțe căzute, buburuză pe ciupercă, ciuperci de copac, ciuperci shiitake, ciuperci amarita muscaria

Leave a Reply